Dumnezeu, un Tată de o gingășie de neimaginat

785px-rembrandt_harmensz_van_rijn_-_return_of_the_prodigal_son_-_google_art_projectEvanghelia din duminica a XXIV-a din Timpul de peste An, reprezintă un text fundamental pentru acest An Jubiliar al Milostivirii. Ne este prezentată parabola tatălui celui bun care îi dă fiului libertatea chiar și de a greși, de a părăsi casa părintescă, trântind ușa, risipindu-și toate bunurile și ruinându-și propria viață. Tatăl îl așteaptă, în fiecare zi speră să se întoarcă, îl iubește cu o inimă milostivă. Și atunci când îl vede de departe, îi aleargă în întâmpinare, îl îmbrățisează, face o mare sărbătoare. Verbele care ne descriu atitudinea tatălui față de fiul său rătăcit ne ajută să identificăm starea de spirit și bucuria părintelui pentru copilul său: «Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!». La fel este și Dumnezeu, este pentru noi Tată, este milostivire și gingășie nemărginită.

         Fiecare dintre noi este asemenea acestui fiu, invitat să se întoarcă la Tatăl, să se lase învăluit de căldura inimii sale, de gingășia sa, să se lase înduioșat de inima acelui tatăl care nu poate să iubească mai mult de atât. Poate că e mai bine să nu ne oprim asupra atitudinii acestor doi fii din parabolă, care desigur, într-un fel sau altul, ne reprezintă pe fiecare dintre noi. Cred că e mai important acum, când suntem în Anul Sfânt al Milostivirii, să privim și să medităm figura și atitudinea tatălui.

         Pentru a înțelege gestul tatălui, ne putem folosi de cuvintele cu care Paul Curtaz îl descrie pe acest tată din parabolă: Eu văd un TATĂ care îl lasă pe fiul său să plece, chiar dacă știe că acest lucru îl va face să sufere, expunându-se în felul acesta unui mare risc educativ (cine ar mai fi acționat în felul acesta?) Văd un TATĂ care privește spre orizont în fiecare zi, fără ură, fără mânie, dar care suferă enorm. Văd un TATĂ care aleargă în întâmpinarea fiului mai mic, și îl îmbrățișează. Nu-i reproșează nimic, și nici nu cere explicații pentru ce a făcut cu averea primită; nu-l acuză, nu-l lasă să-și ceară scuze. E un TATĂ care îi restituie demnitatea și face sărbătoare pentru întoarcerea lui. Văd un TATĂ care iese să-l înduplece pe fiul mai mare, cel care opune rezistență și caută explicații pentru gestul tatălui. Un TATĂ care caută să privească în esență și încearcă să-l ajute pe fiul mai mare să treacă dincolo de aparențe, să nu-l judece pe fratele său în mod superficial, să se folosească de milă, mai mult decât de dreptate.

Îl văd pe acest TATĂ care acceptă libertatea fiilor, care are răbdare, îndrumă şi stimulează conștiința fiilor săi. Îl văd și rămân înmărmurit. Dumnezeu este așa? Până în ce punct? Atât de mult? DA, DUMNEZEU ESTE AȘA!

         Din moment ce noi am descoperit iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, nu mai putem rămâne indiferenți, nu mai putem căuta scuze, iar conștiința noastră ne obligă să trecem la treabă, să acționăm asemenea lui Dumnezeu, după cum și Mântuitorul Cristos ne spune fiți milostivi asemenea Tatălui.

         Luând exemplu de la Moise, care se roagă pentru poporul lui Israel și devine un mediator între Dumnezeu și poporul său, fiecare creștin trebuie să înţeleagă cu inimă deschisă situația fratelui său, pentru că el este acela pe care Dumnezeu – Tatăl cel milostiv l-a trimis în viaţa noastră ca noi să ne arătăm milostivirea, iubirea și bunătatea pe care, în mod personal, am experimentat-o în întâlnirea cu Dumnezeu.

         La finalul acestor rânduri, vă doresc o Duminică frumoasă și binecuvântată, pentru că aveți și pentru ce să vă bucurați… motivul vine din învățătura Sf. Paul: «Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi”, între care eu sunt primul, însă, de aceea am aflat îndurare, pentru ca Cristos Isus să-şi arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare».

          Misericordias Domini, in aeternum catabo!

Vă doresc o săptămâna binecuvântata, cu Pace și Bine!