Biblia – 0 carte pentru a cunoaște pe Dumnezeu care vorbește

bibbiapreghiera3Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu

Acest adevăr este repetat de fiecare dată la sfârșitul lecturii care se proclamă în Liturgia Cuvântului, cu scopul de a ne atenționa că textul citit, scris cu multe secole în urmă, conține cuvântul lui Dumnezeu și nicidecum cuvântul oamenilor; acest text ne descrie lucrarea unui Dumnezeu care vorbește, care face cunoscută gândirea sa oamenilor, iar oamenii aceștia aparțin unui popor precis, care l-a ascultat și a transcris cuvântul său.

         De aici, se poate deduce importanța Sfintelor Scripturi. De fapt, nu ar exista nici un fel de Biserică, catolică, ortodoxă, sau protestantă, dacă nu ar fi fost Biblia care să ne vorbească despre Dumnezeu, despre ceea ce El a săvârșit pentru noi și despre ceea ce noi trebuie să facem, pentru ca viața noastră să fie autentică, umană, plăcută Lui. Biserica ne vorbește despre Dumnezeu, și dacă se străduie să ne povestească despre El, atunci o face pornind de la Biblie, a cărei interpretare autentică îi revine în exclusivitate, fără a se putea „adăuga” sau „scoate” ceva din ea: „Înainte de toate, să știți aceasta: nici o profeție a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva, deoarece profeția nu a fost dată niciodată din voința omului, ci oamenii, conduși de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu” (2Pt 1, 20-21).

Și atunci, de ce oare creștinii, mai ales cei catolici și ortodocși nu cunosc Biblia?

         Prima vină cade asupra vestitorilor Cuvântului lui Dumnezeu, care preferă să se oprească în predicile lor, mai degrabă, asupra discursurilor moraliste, decât asupra importanței învățăturii care vine din textele Sfintelor Scripturi.

         Apoi, putem găsi și unele motivații din rațiuni istorice. Principalul lider al Reformei protestante, Martin Luther (1483-1546), afirmă că numai Sfânta Scriptură (solo Scriptura) este izvor și criteriu al credinței și nu tradiția ecleziastică cu rezoluțiile conciliilor și deciziile papilor. Ținând cont de „daunele” provocate de răspândirea demografică a Bibliei, începând cu Conciliul din Trento, Biserica a considerat că această caracteristică privind apropierea liberă a poporului de Sfânta Scriptura era o atitudine a heterodocșilor și, prin urmare, trebuia combătută și eliminată. Acest lucru explică de ce, până acum câteva decenii,  singurii care se ocupau de studiul Scripturii erau protestanții. În Biserica Catolică lucrurile se vor schimba începând cu celebrarea Conciliului al II-lea din Vatican.

         Biserica catolică îi îndeamnă pe credincioșii săi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu studiindu-l cu mare grijă, prin citirea frecventă, prin meditație și prin rugăciune.

         În constituția Dei verbum găsim aceste cuvinte de o importanță fundamentală, întrucât ele marchează o schimbare radicală în practica Bisericii:

         „Creștinii trebuie să aibă acces larg la Sfânta Scriptură. De aceea, încă de la început, Biserica a adoptat străvechea traducere grecească a Vechiului Testament numită Septuaginta; ea continuă să privească cu respect și celelalte traduceri orientale și traduceri latine, îndeosebi pe cea numită Vulgata. Însă, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stea în toate timpurile la îndemâna tuturor, Biserica se îngrijește cu solicitudine maternă să se facă traduceri adecvate și corecte în diferite limbi, de preferință plecând de la textele originale ale Cărților Sfinte” (nr. 22).

Iar într-un alt pasaj al documentului, adaugă:

         „Să se apropie creștinii, așadar, din toată inima de textul sacru, fie prin liturgie, atât de bogată în cuvinte divine, fie prin lectură spirituală, fie prin inițiative organizate sau prin alte metode care astăzi se răspândesc pretutindeni, în mod lăudabil, cu aprobarea și grija Păstorilor Bisericii” (nr. 25).

         Această invitație este astăzi foarte importantă. Nu puține sunt sectele care, făcând referință la acest text, propun doctrine greșite și contradictorii Sfintelor Scripturi. De cele mai multe ori, creștinii noștri sunt profund impresionați, incapabili să contracareze, să răspundă, sau să prezinte o interpretare autentică față de cea propusă de secte, și aceasta datorită faptului că știu prea puțin despre Biblie. Noua evanghelizare despre care vorbește Papa, nu poate fi făcută decât pornind de la Sfânta Scriptură. Trebuie să regăsim rădăcinile și conținutul propriei credințe, motivațiile de fond ale propriilor noastre alegeri morale, care implică o cunoaștere profundă și nu superficială a textului sacru care este baza și izvorul credinței noastre.

Să citim Biblia așa cum o citește Biserica

         Biblia este o carte unică: ea este descrierea felului în care Dumnezeu a intervenit pentru „a-l salva” pe om din răul fundamental care este păcatul, începând de la Creație și până la Isus Cristos, trecând prin atâtea întâmplări omenești, unele mai frumoase altele mai urâte, spunând cuvinte care sunt mereu valabile; până în ziua în care Dumnezeu și-a spus Cuvântul prin excelență, prin Fiul său, care a devenit om cu numele de Isus, recunoscut ca fiind Cristos adică Trimisul Tatălui, recunoscut după învierea din morți ca Domn. El este Cuvântul definitiv, prin care s-a realizat „plinătatea timpului” și s-a deschis drumul Bisericii: „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate” (Evr 1,1-2).

         Și Isus a citit Biblia (Vechiul Testament) și ne-a prezentat-o ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu care nu se șterge, a interpretat acest cuvânt pentru noi și l-a dus la desăvârșire prin viața sa. Deci, acea carte care are pretenția de a fi Cuvântul lui Dumnezeu ne învață ceea ce trebuie să credem, și cum trebuie să ne comportăm pentru a ajunge, după o perioadă de încercare care este viața pământească, la cerul pentru care am fost creați.

         Sfântul Paul scria creștinilor din Tesalonic: „Noi îi mulțumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci așa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care acționează cu putere în voi, cei care credeți” (1 Ts 2,13). Credința este un „DA” clar și conștient, pe care omul îl dă lui Dumnezeu care ni se descoperă, iar această cunoaștere devine reală prin intermediul Bibliei și mai ales prin Isus. Și cu toate acestea, cine a fost Isus, ce a spus și ce a făcut, și mai ales cum a interpretat El, Fiul, cuvintele Tatălui, le-au cunoscut doar cei doisprezece apostoli care au fost împreună cu el zi și noapte timp de trei ani, și cărora însuși Isus le-a încredințat misiunea de a transmite oamenilor conținutul credinței, cerându-i în mod expres lui Petru ca „să-i  întărească în credință” (cf. Lc 22,32). Și iată urmările acestei alegeri: pentru a fi în adevăr trebuie să citim și să înțelegem Biblia după cum a citit-o și a interpretat-o Isus, așa cum apostolii au transmis-o Bisericii.

         De la Biserică această cunoaștere a ajuns până la noi, transmisă prin intermediul acelora care în Biserică au dus mai departe opera apostolilor, fiind împuterniciți de ei să facă această slujire de autentificare, adică episcopii și, dintre ei, episcopul Romei, cel care continuă misiunea de slujirea a unității pe care a primit-o Petru. Deci, Biserica transmite din generație în generație acest patrimoniu (tradiție) care a ajuns până la noi: Biblia în spiritul tradiției Bisericii, și nu fără ea sau împotriva ei. Și în această tradiție există o asistență specifică a Duhului Sfânt, care împiedică Biserica în toată lucrarea ei să devieze de la Adevăr, așa cum însuși Mântuitorul ne-a asigurat: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14,26). Așadar, principiul interior (Duhul Sfânt) și principiul exterior (Biserica) vor să ne redea Cuvântul lui Dumnezeu „filtrat” de toate cuvintele omenești. De exemplu, apostolul Ioan afirmă că trebuie mereu „să nu dați crezare oricărui duh, ci verificați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți falși au apărut în lume”. Putem deosebi prezența Duhului lui Dumnezeu prin două criterii: dacă el recunoaște că Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos „a venit în trup”, și dacă ascultă de apostoli, adică de Biserică. „Cine îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă. Cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Din aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii” (1In 4, 1-6).

         Acesta este modalitatea de citire a Bibliei în care noi, catolicii, credem și căreia îi încredințăm viața noastră; celelalte modalități de interpretare a ei nu ne interesează.   Oricât de originale și interesante ar fi acestea, ele vor rămâne mereu doar gândirea unor oameni, la care noi nu le vom da nici o crezare. Trebuie să ne ferim de acele lecturi, care provin de la așa-zișii profeți: ele nu sunt cuvinte care vin de la Isus Cristos și, prin urmare, nu vor mântui pe nimeni. Sfântul Augustin, care a studiat mult Biblia, spunea cu multă claritate: „Nu aș crede în Evanghelie, dacă nu ar fi Biserica cea care îmi dă Evanghelia”.

            Ceea ce eu am descris până acum este un criteriu fundamental catolic pentru a citi Biblia, ca fiind „cuvântul lui Dumnezeu” și nicidecum cuvântul oamenilor. Și va fi cuvântul lui Dumnezeu autentic, adică acel cuvânt pe care Biserica îl confirmă, cuvânt pe care noi ne construim identitatea noastră de creștini. Odată ce am dobândit această identitate, Duhul lui Dumnezeu, care în mod continuu ”suspină” în inimile noastre, ne va ajutat să înțelegem mai bine bogăția conținutului care vine din „înțelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri” (Ef 3,10) și să trăim o spiritualitate mereu nouă și variată. Această spiritualitate ne va ajuta să exprimăm divina eflorescența Duhului, mărturisită pe deplin de varietatea infinită a sfinților.

(va urma …)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Biblia – 0 carte pentru a cunoaște pe Dumnezeu care vorbește&8221;

  1. E frumos cuvântul lui Dumnezeu când îl citeşti singur, dar e şi mai frumos când îl auzi la Sfânta Liturghie. De fiecare dată e o porţie mică şi îndesată şi suficientă pentru toţi. Pace şi bine, părinte!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s