Biblia – o carte pentru a cunoaște un Dumnezeu care vorbește – partea a II-a

indexCum să „citim” Biblia?

            De la început trebuie să ținem seama de faptul că nu citim Biblia pentru a ne satisface curiozitatea de a cunoaște întâmplări profane sau religioase, deoarece Biblia așa cum spunea Galileo Galilei nu a fost scrisă pentru a ne învăța „cum stau lucrurile în cer” (adică secretele astronomiei sau alte științe umane), ci a fost scrisă pentru a ne învăța „cum trebuie să mergem noi în cer”. O carte pentru credință, nu pentru știință sau pentru curiozități ezoterice.

            Mai înainte de toate, trebuie să o citim pentru a cunoaște ce anume ne spune Dumnezeu despre sine, și ce gândește despre noi și despre soarta noastră. Pentru a înțelege multe lucruri despre noi trebuie să-l întrebăm pe El, care ne-a creat și care cunoaște cum și de ce ne-a creat. În felul acesta, putem vorbi despre o antropologie creștină (concepție despre om), despre o soteriologie creștină (mântuirea omului) și despre o escatologie creștină (concepție despre viitor), materii care nu coincid cu cele care sunt considerate raționale. Într-adevăr, creștinul are după cum i-a descoperit Dumnezeu o „rezervă” antropologică, soteriologică și escatologică care îi este dăruită de Sus, iar nu dobândită prin forțele proprii. Prin urmare, a crede este un dar și nu un noroc; din păcate, nu întotdeauna creștinii sunt în stare să aprecieze pe drept acest mare adevăr!

            Așadar, a citi Biblia însemnă a asculta pe cel care vorbește (iar în Evanghelie este Cristos cel care vorbește: Evangelium Christus est! spuneau Părinții Bisericii), pentru a cunoaște și a înțelege cum toate întâmplările vieții, chiar și cele ce  ne par contradictorii sau lipsite de sens, sunt pătrunse de un fir roșu al planului lui Dumnezeu,  de undele istoriei mântuirii care pătrund în istoria omului. Totul este sub semnul iubirii lui Dumnezeu, care nu aduce pe nimeni în lume din întâmplare, chiar dacă noi  colaborăm în mod greșit cu El, sau  refuzăm această colaborare. Din cunoaștere și înțelegere se naște inevitabil rugăciunea de laudă, de binecuvântare, de mulțumire, de disponibilitate, de cerere, străbătute de uimire și admirație față de Cel care, treptat, treptat ni se revelează, ne face cunoscut misterul, planul său, voința și mai ales iubirea sa. Iubirea lui Dumnezeu a ajuns la punctul cel mai înalt prin Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, inserat cu umanitatea sa glorificată în interiorul comuniunii trinitare, pentru ca omul, fiecare dintre noi, să poată intra împreună cu El în misterul realității divine beatifice.

            Prin urmare, comportamentele creștinului se vor modela după cele ale lui Cristos și, din ceea ce El a fost, a făcut și a spus, credinciosul își va găsi norma morală. În felul aceasta ciclul vital al cuvântului lui Dumnezeu se închide: din cunoaștere și din înțelegere (monahii le numeau lectio și meditatio, lectură și reflecție) se ajunge la rugăciunea cu tot sufletul (oratio și contemplatio, rugăciune și contemplare) și se încheie cu acțiunea creștinului, o acțiune coerentă cu propria credință (actio, acțiune). „Când citești” spuneau Părinții Bisericii „este Dumnezeu care îți vorbește; când te rogi, ești tu cel care îi răspunzi”.

            Modelul acestei întâlnirii cu Cuvântul lui Dumnezeu ne este oferit de Maria care, înaintea de „minunățiile” Nașterii lui Isus, devenise foarte gânditoare și „păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). În acea „meditație a sa” exista efortul de a pătrunde sensul evenimentelor, confruntând cuvintele și faptele care se întâmplau, pentru a înțelege planul lui Dumnezeu și voința sa. Toate acestea aveau loc „în inima ei”, adică în profunzimea ființei sale, acolo unde reflecta și urma să decidă în mod responsabil în fața lui Dumnezeu. Prin urmare, Biblia nu se citește din curiozitate; este o scrisoare pe care Dumnezeu o scrie oamenilor, fiecăruia dintre noi, pentru a deschide un dialog și pentru a ne motiva o decizie. Trebuie să fie citită individual, întrucât Dumnezeu ne vorbește fiecăruia; însă El nu vorbește doar unei persoane singulare, pentru că fiecare dintre noi trăiește într-un contact permanent cu ceilalți; deci, El vorbește întregului popor al lui Dumnezeu.

            Acesta este un aspect foarte important asupra căruia ar trebui să ne oprim puțin. Există o lectură a Bibliei pe care trebuie să o facem singuri, și o lectură pe care trebuie să o facem împreună; și nu numai împreună ca popor, dar și ca organizații intermediare și complementare. Aici ne referim la grupuri mici de persoane, ce sunt legate între ele de idealuri comune de muncă și, mai ales, de familie. Cuvântul lui Dumnezeu are nuanțe diferite atunci când este citit de o persoană singulară, sau când este citit într-o adunare, sau în familie. Actualizarea Cuvântului se poate schimba, pentru că se schimbă „terenul” pe care sămânța Cuvântului cade.

Să citim „împreună” Biblia

            Când vorbim de citirea „împreună”, să ne gândim la familie, pe care Sf. Ioan Gură de Aur o numește „mica biserică”, iar Conciliul al II-lea din Vatican a definit-o „biserica domestică”, adică biserica adunată de Cuvântul lui Dumnezeu între zidurile casei. Mai înainte de familie a fost cuplul: bărbatul și femeia împreună, două persoane care formează o singură realitate. Atât cuplul cât și familia, care derivă din el, sunt constituite după modelul unității interpersonale din Preasfânta Treime și, într-o oarecare măsură, o reprezintă.

            Nu același lucru se întâmplă atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu fiecare în parte, sau atunci când îl citim în cuplu, în familie, părinți și copii, și atunci când familia este deschisă unui oaspete (ospitalitatea este inerentă familiei creștine).  Pe de altă parte, Biblia trebuie citită în aceste forme de „împreună” care alcătuiesc totdeauna un „unum”: o unitate cu rod de semn în felul său sacramental, care indică și face prezent în familie misterul comuniunii trinitare, iar în cuplu însăși iubirea lui Dumnezeu pentru om.

            Pentru a se înțelege mai bine, să luăm un exemplu. În Evanghelia după Marcu, în capitolul 10, 17-27, Isus indică condițiile preliminare și constitutive pentru a fi discipol al său:  sărăcia, pentru a fi liberi („Mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor”), ascultarea față de cruce, pentru a fi bucuroși („ia crucea de fiecare zi”), urmarea, pentru a fi fideli („apoi, vino și urmează-mă!”). Toate aceste cerințe privesc identitatea creștină a tuturor celor botezați și nu doar a persoanelor consacrate. Dar ce însemnă, în concret, pentru un cuplu să fie săraci? În ce măsură pot ei să-și vândă bunurile? Și ce înseamnă să fie fideli față de cruce? Despre care cruce este vorba? În sfârșit, cum este posibilă urmarea cu fidelitate a lui Cristos, atunci când ești legat de o condiție de viață deosebită, ca soți și ca părinți?

            Același lucru îl putem spune, de exemplu, și în cazul Fericirilor (cf. Mt 5); care pot fi  concret Fericirile de astăzi pentru un cuplu sau pentru o familie cu copii? Sau, cum poate fi înțeleasă rugăciunea făcută cu insistență (cf. Lc 18, 1-8); ce însemnă să ne rugăm fără încetare, atunci când se locuiește împreună în casă? Sau, ce însemnă a se abandona Providenței (cf. Mt 6, 25-34); cum se interpretează „nu vă îngrijorați”, atunci când lipsește locul de muncă și când copiii trebuie îngrijiți și hrăniți? Ș.a.m.d…

            Prin urmare, cuplul va trebui să se găsească într-o atitudine de ascultare, care să fie reciprocă; soțul și soția să-și ierte reciproc greșelile, să-și vorbească cu inimă deschisă, să încerce să răspundă Cuvântului lui Dumnezeu, pornind de la situațiile concrete în care trăiesc. Într-o casă pot apărea situații diferite: o persoană să nu aibă un loc de muncă, un copil să fie bolnav, să existe neînțelegeri în cuplu, eșecuri, tensiuni, ori bucurii pentru o naștere ce trebuie să vină, pentru o întâlnire cu o persoană dragă, trăirea unei experiențe frumoase, etc. În aceste situații concrete trebuie citit Cuvântul lui Dumnezeu pentru a aduce mântuire și mângâiere. Cuvântul lui Dumnezeu va fi mereu același, dar situațiile ce trebuie să fie rezolvate vor fi mereu diferite, iar ele vor face ca semnificația profundă a Cuvântului să fie mereu diferit. Spunea Sfântul Grigore cel Mare, papă: „Cuvântul lui Dumnezeu crește odată cu spiritul celui care îl citește” (Comentariul la Ezechiel 1,8).

Să citim Biblia în calitate de familie

            Părinților, care sunt preoții micii biserici domestice, le revine misiunea de a explica fiilor semnificația evenimentelor, citite prin ochii lui Dumnezeu, pentru a-i ajuta să vadă opera mântuirii sale, în toată istoria personală sau familială. Grăitoare este pagina pedagogică religioasă povestită în Cartea Exodului 12,26-27, precum și în Cartea Deuteronomului 6, 20-25, unde fiii îi întreabă pe părinți ce anume înseamnă toate aceste rituri și semne ale Paștelui. Iar tatăl le răspunde povestindu-le și actualizând istoria, pe care Dumnezeu a făcut-o și continuă să o facă cu moștenirea sa: „Eram sclavi în Egipt și Dumnezeu ne-a făcut să ieșim din Egipt cu braț puternic”. Textul spune „pe când eram”, făcând să se înțeleagă semnificația precisă de solidaritate corporativă, adică: și noi am trăit acea experiență de mântuire și ne întoarcem să o retrăim, ori de câte ori strigăm către Domnul în nevoile noastre și ne încredem în El. Exemplul menționat mai sus devine un model eficient de felul cum ar trebui să fie educația în credință în sânul familiei, din partea părinților care nu trebuie să facă teorii despre Dumnezeu, să nu facă o teologie abstractă, să arate fiilor pe Dumnezeu acționând în viața de fiecare zi pornind de la experiențele trăite, să le vorbească fiilor despre Dumnezeu ca despre un Domn și un Părinte recunoscut, un prieten personal al fiecăruia.

            „Biblia, istoria familiei lui Dumnezeu între familiile oamenilor, este cea mai bogată în resurse pedagogice și didactice potrivite ambientului familial: stilul narativ, simbolismul religios primar, concretizarea faptelor și transparența învățăturilor, revelarea continuă a iubirii lui Dumnezeu față de fiii săi. Prezența Bibliei în familie permite părinților să o cunoască, să o povestească ca istorie sacră, să valorizeze semnele și simbolurile, să se roage cu Psalmii, și să amintească principalele evenimente mântuitoare și, mai ales, să se familiarizeze profund cu figura lui Isus din Evanghelii” (Conferința Episcopală Italiană, Biblia în viața Bisericii. Note pastorale, nr. 33).

            Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie citit și atunci când în familie este prezent un oaspete. De fapt, o familie creștină este caracterizată de disponibilitatea de primire, adică trebuie să fie mereu deschisă ospitalității, presupunând un așternut și un loc în plus la masă pentru o persoană care se află într-o situație specială. Și în acest caz, Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă propuneri de mare însemnătate spirituală și socială: este suficient să reflectăm la cele cuprinse în capitolul 25 din Evanghelia după Matei,  care ne amintește că la sfârșitul vieții vom fi judecați în baza iubirii.

(va urma …)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s