Îmbrățișarea care transformă…

pesceDragi cititori, vă invit să medităm împreună asupra textelor biblice propuse pentru Duminica a XVII-a din Timpul de peste an: Evanghelia după Matei (13,44-52) și Scrisoarea către Romani (8,28-30). Spun atenției voastre următoarea reflecție:

Evanghelia din această duminică ne propune parabolele Împărăției cerului și ne invită să ne întrebăm înainte de toate: ce reprezintă pentru noi împărăția cerurilor? Dar oare ce voia să ne transmită evanghelistul Matei folosind această expresie?

Eu aș îndrăzni să spun că Matei, deși face parte din grupul celor doisprezece apostoli și devine un crainic al Vestii celei Bune, totuși, păstrează cu sfințenie acea pietate ebraică care cere să nu invoci numele Dumnezeului tău în zadar. Prin urmare, evanghelistul Matei folosește expresia „împărăția cerurilor”, voind de fapt să spună „împărăția lui Dumnezeu”. Prin urmare, expresia „împărăția cerurilor” trebuie să fie totdeauna înțeleasă ca „împărăția lui Dumnezeu” în sensul de „actul prin care Dumnezeu domnește”. Deci împărăția cerurilor înseamnă acțiunea lui Dumnezeu, intervenția Domnului în istorie și în viața fiecăruia dintre noi. E ca și cum, la începutul fiecăreia dintre aceste parabole, Matei ar spune: „Iată cum Domnul intervine în istorie. Iată cum Domnul acționează în viața fiecăruia dintre noi”.

Pentru aceasta ne rugăm în fiecare zi, ne rugăm atunci când repetăm „Tatăl nostru”, spunând: „Vie împărăția ta, facă-se voia ta”. Ori de câte ori repetăm această rugăciune, în realitate cerem: „Acționează, Doamne, în istorie. Acționează, Doamne, în viața noastră.  Fie ca voința ta, planul tău de iubire, de fericire, de mântuire a lumii și a fiecăruia dintre noi, să se realizeze”. De fapt, prin această rugăciune, noi cerem ca prin acțiunile noastre, prin munca noastră, miile de gesturi cotidiene, aparent lipsite de semnificație, toate acestea, încet-încet să devină istoria mântuirii, să devină o istorie precisă.

            Ce spune Evanghelia despre lumea în care Domnul acționează în istoria și viața noastră? Cum transformă Dumnezeu această istorie? Cum transformă Dumnezeu viața noastră?

Pentru a da un răspuns precis și profund acestor întrebări, vom alege ultima din aceste parabole pe care le propune Evanghelia de astăzi. Evanghelistul Matei spune: „Împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare care adună de toate” (Mt 13,47). Această asemănare un pic curioasă, inspirată din activitatea apostolilor (mulți dintre ei erau pescari), abordează unul dintre aspectele cele mai dificil de înțeles, cu privire la modul în care Dumnezeu acționează: dacă Dumnezeu este efectiv prezent și activ în istorie, atunci de ce există răul? De ce face să experimentăm atât de mult suferința? De ce se petrec lucruri fără sens? De ce uneori cei răi triumfă? De ce există boală, suferință? De ce este moartea?

Răspunsul dat de această parabolă este următorul: Domnul nu intervine în istoria nimănui, forțând-o, ci doar îmbrățișând-o. Asemenea acestui năvod aruncat în mare, Domnul cuprinde totul, și adună totul,  buni și răi, binele și răul. Domnul îl cuprinde pe fiecare dintre noi nu numai cu binele pe care îl facem, dar și cu răul pe care fiecare dintre noi îl face, pentru că binele și răul sunt in inima fiecăruia dintre noi.

Domnul nu ne înlocuiește, nu se pune în locul nostru. Noi rămânem responsabili de alegerile noastre, de deciziile noastre. Când facem răul nu putem spune că Domnul l-a făcut sau că El a permis răul aceasta: noi suntem cei care îl facem. Și când îndurăm răul, nu putem spune că este Dumnezeu cel care trimite răul asupra noastră sau că Dumnezeu a permis să ni se întâmple un rău: oamenii sunt cei care ne fac rău.

Felul în care Dumnezeu acționează în istorie, în viața fiecăruia dintre noi, nu este cel de a elimina răul, ci de a-l asuma, de a-l îmbrățișa pentru a-l transforma în bine.

Acest năvod, de care vorbește parabola împărăției cerurilor, a fost aruncat atunci când Isus și-a întins brațele pe lemnul crucii. Noi credeam că îl vom pironi pe acel lemn și el va rămâne acolo imobilizat, eliminat din istoria omului, însă, el a transformat acele brațe întinse și pironite într-o îmbrățișare care îi cuprindea pe toți oamenii, începând de la cei care îl ucideau în acel moment. Acest sens este exprimat în mod figurativ și foarte elocvent în toate tablourile care reprezintă răstignirea din perioada anilor 1200 și mai ales în operele lui Giotto, cele care se află la Assisi, unde se poate vedea un Isus răstignit foarte liniștit, cu brațele întinse, nu atât pentru că sunt pironite pe cruce, ci pentru că prin ele El vrea să-i îmbrățișeze pe toți oamenii. Îmbrățișarea prin care Domnul cuprinde toată lumea și pe fiecare dintre noi, năvodul cu care capturează toată istoria, toate viețile, este iubirea sa, milostivirea, răbdarea, bunătatea și iertarea sa.

            Acest adevăr îl afirmă și Sf. Paul în cea de-a doua Lectură, luată din Scrisoarea către Romani, unde spune: „Fraţilor, de fapt, ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (8,28). Un astfel de act de credință apostolul Paul îl poate face, pentru că știe că năvodul împărăției cerului, adică îmbrățișarea lui Isus pe cruce, cuprinde totul, adună totul, toată istoria, toate evenimentele mici și mari, toate viețile cu întâmplările lor zilnice. „Toate firele de păr de pe capul nostru, sunt numărate”, spune Isus (Lc 12,7). Toate lacrimile noastre Domnul le vede și, cum spune Cartea Apocalipsului, toate aceste lacrimi, El, Domnul însuși, le va șterge din ochii noștri în ziua în care ne va primi în împărăția cerurilor.

            Felul în care Domnul îmbrățișează istoria noastră, cuprinde binele și răul, atât binele pe care îl facem și pe care alții ni-l fac, cât şi răul pe care alții ni-l fac sau răul pe care noi îl facem. Totul ajunge în „năvodul” iubirii lui Dumnezeu. Toate acestea, și numai în felul acesta, totul – nu numai binele dar și răul – „toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu” (Rom 8,28).

            Acesta este modul în care Dumnezeu transformă toate. Dacă Domnul ar elimina răul imediat, dacă ar prinde numai peștii buni în năvodul său, nimeni dintre noi nu s-ar mântui. Dacă îmbrățișarea Celui răstignit ar cuprinde numai pe cei buni, am rămâne cu toții în afară, pentru că răul este în inima fiecăruia dintre noi.

            Acesta este motivul pentru care Domnul îndură răul și se lasă răstignit. Din acest motiv nu elimină răul, suferința pe care fiecare dintre noi zilnic o îndură și pe care zilnic –uneori o provocăm: pentru că modalitatea lui de a învinge răul e aceea de a-l transforma cu puterea iubirii sale, cu puterea blândeții și răbdării sale, cu puterea  iertării sale.

            Așa domnește Domnul asupra istoriei, așa acționează El în istorie. Acesta este modul în care și răul poate fi transformat în bine. Acesta este modul în care și noi, în viața noastră, putem transforma răul, fie cel pe care îl îndurăm, fie cel pe care îl facem.

            Evanghelia, o știm cu toții, înseamnă „vestea cea bună”. Există pentru fiecare dintre noi „o veste bună”: fie răul pe care îl îndurăm, fie cel pe care îl facem noi, datorită iubirii Domnului poate fi reparat, poate fi transformat, poate fi preschimbat, poate deveni un bine. Aceasta o învățăm de la Sf. Paul care ne spune: în credință și speranță toate sunt îndreptate spre binele acelora pe care Dumnezeu îi iubește, al acelora care îl iubesc pe Dumnezeu.

             Vă doresc o Duminică duhovnicească și o săptămână binecuvântată. Și nu pot să închei fără să vă fac un îndemn franciscan: „Fraților, cât mai avem timp, să facem binele!” (Sf. Francisc de Assisi).

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Îmbrățișarea care transformă…&8221;

  1. Mulțumim pentru interpretarea parabolelor din Evanghelia după Matei 13,44,52, mai ales pentru cea referitoare la „împărăția cerurilor asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate” , ca o îmbrățișare a lui Dumnezeu prin „năvodul”‘ iubirii, în care ne regăsim și noi cei răi, și care ne va transforma doar prin „ricerca, sacrificio, distacchi e rinunce” – după cum ne-a îndemnat Sfântul Părinte astăzi la Angelus. O frumoasă și instructivă învățătură, pe care nu oricine știe să o evidențieze, mai ales când trebuie să explici „împărăția lui Dumnezeu” în zilele noastre. Așteptăm în continuare învățături care să ne „deschidă” ochii și urechile, spre a ne îmbogăți mintea și sufletul.

    Apreciază

  2. Pildele Mântuitorului sunt inegalabil de simple si de frumoase. Pe unele le înţelegem instinctiv precum copiii, dar altele trebuie explicate şi apropiate de realităţile cu care ne confruntăm în zilele noastre. Cel Atotputernic nu vrea să piardă pe nimeni, de aceea ne rabdă răul pe care îl facem şi ne dă învăţătură şi exemplu cum să devenim mai buni. Ca păcătos o spun: Dumnezeu e vrednic de închinarea noastră pentru că El ne cunoaşte pe fiecare în parte şi ne iubeşte cel mai mult!
    Multă sănătate părinte, pace şi bine! (multe învăţături bune să ne mai daţi…)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s