Cerul e dorul meu!

MariaÎn toiul verii, plină de culori și de tot felul de sunete pline viață, mai înainte ca natura să înceapă a se îmbrăca în haina toamnei, creștinii își amintesc de Fecioara Maria care după ce și-a trăit existența sa pământească, încheie această peregrinare pe pământ „adormind” înainte de a fi fost ridicată în Cer cu trupul și cu sufletul.

Această solemnitate mai este numită și „Paștele de vară” sau ”Paștele Mariei”, pentru că ne îndreaptă spre ceea ce va fi Paștele nostru, adică intrarea noastră în viața veșnică, cu sufletul și cu trupul. Ne amintește că și noi suntem în așteptarea acelui întâlniri pascale cu Domnul Cristos și cu învierea noastră!

A vorbi  despre solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, însemnă a ne „catapulta” într-un „discurs” teologic de mare însemnătate, capabil să ne descopere iubirea cea mare pe care Fiul Isus a avut-o față de Mama sa Maria, încât  a condus-o în Cer cu trupul și cu sufletul, nu print-o înviere proprie (lucru care s-a întâmplat cu Cristos și care se va întâmpla și cu noi!), dar prin ceea ce noi numim „adormirea” Mariei.

În Constituția apostolică Munificentissimus Deus, Papa Pius al XII-lea, tratează această problemă și o explică în acest fel: „Maria printr-un privilegiu unic a învins păcatul prin zămislirea ei neprihănite; de aceea nu a fost supusă legii de a rămâne în stricăciunea mormântului, și nici nu a trebuit să aștepte răscumpărarea trupului la sfârșitul lumii”.

Teologi, Părinți ai Bisericii, Sfinți din toate timpurile, ne-au transmis reflecții și scrieri iluminate asupra acestui argument; e vorba despre gânduri care ne pot ajuta fără îndoială să o iubim mai multe pe Aceea care, printr-un act sublim de iubire al Fiului, a fost condusă în Paradis în toată „plinătatea” trupească și sufletească, fără să aștepte sfârșitul veacurilor.

Aceea care spunând „DA-ul” ei a devenit Maica Răscumpărătorului, continuă să fie mamă, mijlocitoare și mângâietoare, în plinătatea ființei sale, și acum când se află lângă tronul lui Dumnezeu Tatăl!

Cunoscând-o mai bine pe Maria, îl vom cunoaște mai bine pe Fiul ei Isus Cristos. Să cerem de la Isus și de la Maria să ne facă capabili și pe noi să iubim fără „limite”, în totalitate, deja de aici de pe pământ, unde începe pelerinajul nostru spre veșnicie!

Să celebrăm împreună această Solemnitate cu credință și dorința sinceră de a urma îndemnurile Mamei noastre cerești: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5).

Acesta este motivul pentru care fiecare om ar trebui să exclame: „Cerul e dorul meu!”

Un comentariu la „Cerul e dorul meu!

  1. Evenimentele minunate legate direct de înfăptuirea mântuirii noastre – Neprihănita Zămislire a Mariei, Buna Vestire, Învierea lui Isus Cristos şi Înălţarea la Cer, Ridicarea Mariei cu trupul şi sufletul la Cer – ne arată că Dumnezeu poate face tot ce doreşte, că El este mai mare decât toate realităţile acestei lumi. Prin credinţă ne plasăm şi noi în siajul lucrării Sale de mântuire, care înseamnă să fim părtaşi de vederea Feţei Sale în Fericirea Veşnică.
    Mă bucur să vă citesc din nou, părinte Cristian. Sănătate, Pace şi Bine! Măicuţa Domnului să vă aibă în pază!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s